De mai multe secole, la abaţia din Mortemer din Franţa se petrec evenimente foarte bizare. Pe parcursul secolului 20, multe persoane au fost martore la evenimente stranii. Zgomote de paşi pe culoare pustii, lovituri surde de neînţeles părând a urni ziduri, prezenţe invizibile terifiante, obiecte care se găseau deplasate într-un mod inexplicabil etc. Se vorbeşte de călugări fantome şi de o doamnă albă care ar fi <vinovată> de aceste manifestări stranii. Cine sunt ei? Care este povestea lor şi de ce revin printre cei vii? Ce teribil secret se ascunde în umbra pietrelor vechi de sute de ani ale abaţiei franceze?
Abaţia de la Mortemer se află în inima Normandiei. Aici, de secole, au loc fenomene misterioase. Seara, abaţia este părăsită, probabil de teamă… Nimeni nu are curaj de a rămâne acolo. Domeniul abaţiei se întinde pe mai multe hectare. Ea a fost fondată în secolul 12 de către Henric I zis <Beauclerc>, al patrulea fiu al lui Willhem Cuceritorul. Călugării trăiau în totală autarhie.
În timpul splendorii sale, mănăstirea primea regi celebri cum ar fi Richard Inimă de Leu, Philippe Auguste, Charles cel Frumos şi Sfântul Ludovic. Dar sub Revoluţie, ea a avut parte de momente tragice, fiind scăldată într-o baie de sânge.
Locul este liniştit, poate prea liniştit. Aici domneşte o serenitate totală. Şi totuşi, aparenţele înşală… Nimeni nu ignoră manifestările supranaturale care sunt frecvente în abaţie şi care îi îngrozesc pe toţi. În jurul ei se învârt o puzderie de legende. Dar nu există în fiecare legendă şi un mic sâmbure de adevăr? Unde se termină realitatea? Şi unde începe mitul? Este dificil de spus…
La 1 ianuarie 1884, Roger Saboureau vâna în pădurea Lyons. Deodată, a simţit că este urmărit. Instinctiv, s-a întors şi s-a trezit faţă în faţă cu o lupoaică mare frumoasă. Speriat, a omorât-o şi a fugit, abandonând animalul. A doua zi în zori, în acelaşi loc, s-a descoperit, scăldat în sânge, cadavrul soţiei sale. Se spune că era o femeie vrăjită care, sub forma unei lupoaice, traversa câmpiile şi pădurile, în nopţile cu lună plină. Ea era blestemată să înconjoare în fiecare noapte de şapte ori în şapte sate. Între zidurile încărcate de istorie ale mânăstirii, se găseşte izvorul Sf. Catherine. Dintr-o fântână, curge o apă cu proprietăţi miraculoase. De mult timp, oamenii vin aici pentru a-şi căuta sufletul pereche şi mulţi se căsătoresc în acel an. Chiar şi azi, izvorul şi-a păstrat puterea stranie şi continuă să unească sufletele solitare.
Dar această fântână cu efecte magice este vizitată regulat de un călugăr fantomă. El se materializează pentru a sări în ajutorul persoanelor aflate în pericol. În timpul celui de-al doilea război mondial şi sub ocupaţia germană, un paraşutist britanic a cazut nu departe de această fântână. Pierdut în miez de noapte, nu ştia ce să facă pentru a-şi găsi reţeaua de rezistenţă care îl aştepta. Spre marea sa surpriză, a zărit un călugăr în apropiere de el, în tăcerea nopţii. Fără un cuvânt, acesta i-a făcut semn să-l urmeze şi, înainte de a se îndepărta, l-a ghidat nu departe de ferma pe care trebuia să o caute. Când soldatul englez le-a povestit celor din rezistenţă păţania sa cu călugărul straniu care l-a condus până la ei, brusc s-a lăsat o tăcere de mormânt… Oamenii locului ştiau că fantoma bântuia încă din timpul Revoluţiei!
Beciul abaţiei este strâns legat de dispariţia a patru oameni ai Bisericii. În acea epocă, de mânăstire se ocupau patru călugări. În jurul lor, totul era în ruine. Victime ale nebuniei oamenilor, ei au fost acuzaţi de a îngrozi populaţia, au fost urmăriţi şi au fost executaţi fără milă în beci unde sângele lor a fost amestecat cu vinul din butoaie. De atunci, spectrele lor bântuie neîncetat beciul şi ruinele abaţiei.
În timpul primului război mondial, ofiţerii englezi care locuiau în beci au zărit patru umbre îmbrăcate în pelerine. Ei le-au descris cu destul de multe detalii pentru ca oamenii să-şi dea seama că îi văzuseră pe cei patru călugări, asasinaţi demult. Aceşti călugări fantome continuă şi astăzi de a bântui la Mortemer. Mulţi afirmă că i-au zărit în beciul unde domneşte o atmosferă apăsătoare. Aceasta a putut fi resimţită de o tânără în octombrie 1999, care nu a stat mai mult de un minut în beciul sinistru. Când prietenii săi au întrebat-o ce s-a întâmplat, cu faţa palidă şi picioarele tremurându-i, a rostit cu o voce gravă: <Nimic… absolut nimic>. Apoi a declarat că a simţit un amestec de angoasă, de suferinţă, de teamă şi de tristeţe în acel loc. În mod straniu, nu a fost însă singura care s-a simţit rău, căci beciul face regulat multe victime. Cine erau aceşti călugări? De ce revin? Probabil nu se va şti niciodată… Revin oare în locul unde şi-au ascuns un tezaur? Undeva, în aceste ruine, se găsesc bogăţii acumulate din 1134. Călugării erau bogaţi, extrem de bogaţi. Ei posedau 5000 de hectare care le aduceau mari profituri, fără a mai socoti donaţiile făcute abaţiei.
Unde se găseşte această fabuloasă comoară? Nu va fi uşor de descoperit. Probabil a fost îngropată în ziduri? În secolul 17, edificiul a început să se deterioreze.
