Într-o zi, un înțelept din India puse următoarea întrebare discipolilor săi:
-De ce țipă oamenii când sunt supărați?
-Țipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
-Dar de ce să țipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înțeleptul.
-Păi, țipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
-Totuși, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Niciunul dintre răspunsurile primite nu-l mulțumi pe înțelept.
Atunci el îi lămuri:
-Știți de ce țipăm unul la altul când suntem supărați? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanțează foarte mult. Pentru a acoperi această distanță, ei trebuie să strige ca să se poata auzi unul pe celălalt.
Cu cât sunt mai supărați, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanței și mai mari. Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două ființe sunt îndrăgostite? Ele nu țipă deloc. Vorbesc încetișor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanța dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar șoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e și mai intensă, nu mai e nevoie nici macar să șoptească, ajunge doar să se privească și inimile lor se înțeleg. Asta se petrece atunci când două ființe care se iubesc au inimile apropiate.
În final, înțeleptul concluzionă, zicând:
-Când discutați, nu lăsați ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiți cuvinte care să vă îndepărteze și mai mult, căci va veni o zi în care distanța va fi atît de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere!”
Mahatma Ghandi