Pantheonul de la Roma este o clădire religioasă veche, situată pe Piazza della Rotonda (Roma), construită din ordinele generalului roman Marcus Vipsanius Agrippa (prieten al împăratului Octav Augustus) în secolul I î.e.n., deteriorată de mai multe incendii și apoi complet reconstruită sub împăratul Hadrian (începutul secolului al doilea) din dinastia Antoninilor.
Inițial, Panteonul era un templu dedicat tuturor zeităților religiei antice. A fost transformat într-o biserică în secolul al șaptelea și astăzi este Bazilica Santa Maria ad Martyres. Este cel mai mare monument roman antic care a rămas până la noi în stare practic intactă, datorită utilizării neîntrerupte până în prezent.
Numele Panteonului vine de la adjectivul grecesc πανθιον / pántheion, care înseamnă “din toți zeii”. Majoritatea autorilor latini îl numesc în forma grecizantă Panteonul. Forma latinizată Pantheum este atestată de Plinius cel Bătrân (care a murit la Stabia, în apropiere de Pompei, în timpul erupției Vezuviului, în anul 79).
Panteonul susține cea mai mare cupolă din toată Antichitatea, de 43,30 m în diametru în interior (sau de43,44 m după unele surse), care rămâne cel mai mare din lume în beton nefortificat. După aproape două milenii, această construcție remarcabilă nu arată niciun semn de slăbiciune a structurii sale, în ciuda mutilărilor voluntare și a mișcărilor repetitive telurice.
Construcția Panteonului s-a făcut în doi timpi. Panteonul original a fost construit în anul 27 î.e.n., la începutul domniei lui Augustus, de către Agrippa, prietenul său, care a participat astfel la politica de înfrumusețare a orașului, încurajată de împăratul Imperiului Roman. El a construit Panteonul și băile lui Agrippa (cele mai vechi din Roma) în parcul urbanizat al Romei, lângă Câmpul lui Marte (Campus Martius), o regiune vastă favorabilă dezvoltărilor urbane mari de aproape doi kilometri pătrați situată pe malul stâng la Tribului care era considerată domeniu public al Romei.
Data acestei construcții corespunde celui de-al treilea mandat de consul al lui Agrippa, al cărei nume este gravat pe porticul de intrare. Pe această inscripție se poate citi: M.AGRIPPA.L.F.COS.TERTIVM.FECIT ceea ce înseamnă “Marcus Agrippa, fiul lui Lucius, consul pentru a treia oară, l-a făcut să fie construit”. Acest al treilea consulat datează din anul 27 înainte de Christos, dar Dio Cassius enumără lucrările realizate de Agrippa pe Câmpul lui Marte la o dată ușor diferită, 25 î.e.n., citată de mai multe ori.
Conform săpăturilor efectuate în secolul al XIX-lea, a rezultat faptul că primul templu era dreptunghiular, cu un pronaos (partea din față a templului) deschis spre sud și o cella (partea interioară și închisă a templului) transversală mai mare (aproximativ 40 metri) decât lungă.
A fost construit din blocuri travertinice și acoperit cu plăci de marmură. Conform obiceiului, a fost înconjurat de un spațiu liber, astăzi parțial ocupat de templul lui Hadrian și legat la sud de bazilica lui Neptun.
Panteonul lui Agrippa a fost decorat de Diogene din Atena, iar cariatidele care se află la coloanele acestui templu sunt considerate capodopere, precum și statuile plasate pe vârf.
Marele incendiu care a avut loc în Roma în anul 80 a distrus mai multe temple, printre care templul lui Agrippa. Dar ele au fost restaurate de împăratul Domițian și, conform spuselor eruditului roman Gaius Suetonius Tranquillius, și-a gravat numele pe ele.
Panteonul lui Agrippa a fost distrus de un nou incendiu în 110, sub domnia împăratului Traian. A fost însă complet reconstruit în timpul domniei împăratului Hadrian, în jurul anului 125, după cum reiese din datele tipărite în cărămizi, între 123 și 125. Se poate presupune că Hadrian l-a inaugurat în timpul șederii sale prelungite la Roma, între anii 125 și 128. L-a folosit chiar și ocazional ca tribunal, făcând dreptate în compania câtorva senatori.
Planul noii clădiri este excepțional, fără precedent în arhitectura romană. Influența lui Hadrian asupra designului clădirii este imaginabilă dacă luăm în considerare originalitatea arhitecturii vilei construite lângă Roma. Vizitatorul care traversează pronaosul coloanei clasice a Panteonului lasă o lume rectilinie și luminoasă care să fie înfășurată în penumbra unei cella circulară și nu dreptunghiulară, încununată de o cupolă imensă. Templele cu pereți rotunzi au fost construite în perioada arhaică, cum ar fi templul Vesta situat în Forum sau templul lui Hercule Victor construit pe Forum Boarium, dar în dimensiuni mult mai mici și niciodată învecinate cu un pridvor clasic.
Potrivit istoricului roman Dio Cassius, templul găzduia mai multe statui, inclusiv cele ale lui Ares (Marte), tatăl lui Romulus, cea a Afroditei (Venus), precum și cel a divinului Iulius Cezar.
Dion Cassius susținea că Augustus ar fi respins sugestia lui Agrippa de a-și adăuga propria statuie celor trei precedente, acceptând numai să apară în pronaos. Intrarea a fost păzită de ambele părți prin statuile lui Augustus și Agrippa, ambii consuli în 27 î.e.n., care aparent respectă paritatea republicană a puterilor și confirmă ascensiunea lui Agrippa ca moștenitor potențial al lui Augustus.
Mai degrabă un cult imperial care se prezenta fără probleme ca atare, liderii romani au propus apoi o închinare mai largă și mai neutră, față de toți zeii, „Pantheon“, numit astfel de către scriitorul și naturalistul roman din secolul I, Pliniu cel Bătrân.
Hadrian era un împărat cosmopolit care călătorea mult în Est și care era un mare admirator al culturii grecești. Se pare că, pentru el, Panteonul trebuie să fi fost templul zeilor, un fel de gest sincretic sau ecumenic la adresa tuturor celor care în Imperiul Roman nu se închinau vechilor zei ai Romei sau îi adorau sub alte nume.
Concepția noii clădiri ar putea fi opera arhitectului Apollodor din Damasc, un contemporan al lui Hadrian, deja autorul probabil al marilor realizări ale lui Traian pe forum, băile și piețele lui Traian, dar mai ales podul peste Dunăre de la Drobeta Turnu-Severin, care a permis invadarea Daciei de către legiunile romane.
Din păcate, niciun document nu susține această ipoteză. După impulsul adus de proiectele inovatoare ale lui Nero, urmate de realizările colosale ale lui Flavian și Traian, romanii stăpâneau perfect tehnicile artei de a construi, așa cum reiese din vasta cupolă Domus Aurea a lui Nero și din termele din stațiunea antică Baia din Campania: cea a așa-numitului „templul lui Venus“ are un diametru de 26 m, cea a „templului Dianei“ atinge abia 29,5 m și cea a templului lui Apollo, de lângă Baia, atinge un diametru de 38 m. Toate sunt anterioare domniei lui Hadrian!
Cunoștințe tehnice excelente și expertiza constructorilor romani au fost utilizate magistral pentru reconstrucția Panteon: capacitatea lor de a mobiliza în mod eficient o forță de muncă mare, utilizarea combinată de piatră, cărămidă și mortar, controlul tehnicilor concrete ale varului turnat pe cofraj au contribuit la succesul realizării noului templu. Esteticul nu a fost lăsat însă deoparte, așa cum arată efectele geometrice, alegerea decorativă a materialelor și munca la iluminatul interior.
